“ Vis de iunie în decembrie..”
” Închid ochii şi visez. Îmi aduc aminte de noaptea noastră.
Am ţigara în mâna dreapta , si trag cu sete din ea. Simt că aşa mi-e mai usor să respir.Simt cum scrumul aterizează lin , dar încă arzând pe mâna mea.
Nu deschid ochii,deşi doare.Dar nicio durere nu are dreptul să-mi deranjeze amintirile ce le am cu tine , că nu au dreptul să deranjeze Viaţa.Amintirile mele sunt incă vii..
Şi visez, că visul meu îmi face lumea perfectă.
Visez la noaptea noastră, acolo pe balcon.Ploua şi tu nu aveai tricou. Ne înveleam cu pătura aia veche , şi mie tot îmi era frig . Îmi era frig de tine …ca o lipsă mortală de sânge.
Era 5 dimineaţa şi noi fumam. Mie îmi era teamă.Ah, ce prostuţă eram ..cum am irosit clipele alea cu teama mea…Cum să-mi fie frică , când tu erai lângă mine?
Ma ţineai strâns la piept si eu colaboram cu inima ta..Aveam limbajul nostru.
Număram amândoi picurii ce atingeau veranda, şi vorbeam de viitor , ce viitor prost şi incert. Şi ce prezent perfect.
Acum trecut , amintiri.
Imi ziceai că mă iubeşti ,şi-ţi răspundeam în zâmbete si lacrimi.gura îmi era prea împotmolită de emoţii..
Îmi ziceai ce zi frumoasă era aceea care tocmai trecuse, alături de mine..
Dar eu nu-ţi răspundeam , ca mă amuza perfecţiunea vocii tale.
Îmi ziceai că putem trece noi peste tot , deşi eram abia la început.
Dar eu nu vorbeam , că zâmbetul tău făcea cât o mie de stele care perfect se aliniau cu strălucirea inimii mele..
Imi ziceai cum e viaţa ta,şi eram prea fascinată de tine .De asta nu vorbeam.
Eram speriată că o să se termine înainte să ajungem în cărţile de istorie ,pentru dragostea noastră.
Şi Biblia ne-ar fi menţionat , de ar fi ştiut ei cât de pur era ceea ce simţeam..
Şi cât de dependentă eram de atingerea ta. Şi ce dorinţă ardea în mine , să îţi mai aud vocea, deşi trecuseră dar 10 secunde de când nu mai ziseseşi nimic…
Şi cum puteam ,în momentul acela, să ucid orice muscă şi orice zgomot care ar fi îndrăznit să îţi disturbe simplitatea cuvintelor…
Continuam să vorbim până când soarele decidea ca îi ignorase prea mult pe muritori , căci dragul meu, clipa aia pe noi doi ne-a făcut nemuritori.
Şi cum vroiam să omor partea din mine care ţi-a adus vreodată tristeţe, lacrimi. Eram atât de dezamăgită că toată idolatrizarea care ţi-o acordam era nedemnă , că tu erai undeva mult mai sus..Şi dacă mi-ai fi zis că nu sunt bună pentru tine, te-aş fi crezut şi bucuroasă aş fi acceptat că tu îţi găseşti fericirea în alte braţe , în alte bătăi de inimi , în alte locuri , cu alt aer şi alte răsuflări fierbinţi.
Şi cum mă înroşeam când TU îmi ziceai că sunt frumoasă..Şi cât de josnice păreau toate celelalte cuvinte ce mi le-au adresat vreodată alţi muritor care m-au atins..
Şi cât de murdară mă simţeam că nu ai fost tu primul ,cum trebuia…
Vinovată.
Demnă de milă.
Şi-ţi iubeam spiritul;cel care-ţi dădea cel mai frumos chip văzut vreodată de Pământ , cei mai strălucitori ochi , care făceau orice stea de ruşine şi cele mai tandre mâini , dupa care orice fată suspină..
Şi toate astea ţi le iubesc încă, şi nici dacă un salcâm ar da trandafiri nu m-ar mira mai mult ca faptul că tu m-ai iubit. Şi încă Îl caut pe Cel care mi te-a adus în cale , statuie să-i ridic să ştie toată lumea că Acela e Cel care a rescris Istoria.
Literatura .
Geografia inimii mele.
Şi Acela mi-a dat mie Fericirea, sentiment pe care nimeni din lume nu-l poate înţelege.
Ştii de ce , dragul meu?
Pentru că nu-s capabili să acorde prioritate inimii lor. Îşi diminuează dependentă sentimentală pentru că le e frică. Dar nu au habar câte pierd.
Câte maşini pline ochi cu clipe memorabile ar pleca din ei.
Câte vieţi ar salva prin zâmbetele lor..
Şi câte flori noi ar lua naştere..dacă ar ştii să iubească.
Până atunci nu am ştiut definiţia la a iubi . Acum o ştiu ,şi e chiar simplă : tu.
Închid ochii şi visez . Mi-e frică să-i deschid.
Nu-i deschid. Ştiu că dacă voi face o asemenea prostie, tu vei dispărea din nou.
Continui să mă las pradă fumului. “
Dragul meu , tu-mi scrii destinul.
