Azi, dupa cateva zile bune de la marea mea mutare in Italia, m-am panicat. M-am panicat NU pentru ca sunt pe langa cu limba, NU pentru ca am o singura cunostinta in oras, NU pentru ca tre sa fumez Pall Mall albastru lung…ci pentru ca nu gaseam blogu’ lu’ Bubu. Eh, si de aici a inceput panica majora..trebuie sa fumez Pall Mall albastru lung-ca altceva mai decent nu gasesc; trebuie sa ma culc la ora 11-ca in oras nu pot iesi singura pentru ca TREBUIE sa stapanesc limba (in urmatoarele minute- daca as intreba-o pe draga mea mama). Iar eu cunosc exact 3 fraze in italiana pe care le repet la nenea de la magazinu’ de unde TREBUIE sa imi iau acel Pall Mall.

M-am speriat ca si ultima mea conexiune cu lumea din Romania s-a sfarsit(nu sunt o fana e vorbitului pe facebook, nu detin Y!messenger de cativa ani incoa’, mailu’ e doar pt urgente). Aproape toti prietenii imi sunt in Romania dar presimt o distantare lenta. De fapt, prietenii mei sunt in Timisoara, vreo 2 la numar si amandoi stau in acelasi pat(dragi pipali, pe Buji nu l-am pus la socoteala..nu avem inca o prietenie ft stransa). Am si ceva cunostinte pe acasa, dar majoritatea sunt ‘adulti’ de 26-27-28 ani care-si duc viata criticand(si stand pe banii parintilor..deci pe astia nu-i pun). Reluand, blogu’ lu bubu e singuru’ care ma mai tine la curent cu chestiile normale si in care ma mai si regasesc(de cand Biscu a fost adoptat am impresia ca relationez mai bine cu toti oamenii cu caini/care au avut caini).

Mi-as dori sa am ceva ce sa spun in postul asta…dar nu e asa usor. Mi-e frica de noul drum, mi-e dor de oamenii dragi, mi-e ciuda ca nu am mai apucat sa ii vad pe aia din Cluj, Bacau si Germania, mi-e dor de Biscu si mi-e dor de Timisoara. Si peste toate as trece mai usor daca as avea langa mine singurul om pe care nu-l pot descrie in cuvinte.

In rest..Italia e plina de ‘rromi’, Cesena e plina de italieni calmi si ..mi-e frica sa vorbesc romaneste pe strada ca m-agata ‘rromii’ pentru 1 euro si-un ‘du-te’n origini ca esti romanca si nu-mi dai mai mult’. Multumesc tuturor divinitatilor ca m-au scos din Romania.

Finito! Pa.

Anunțuri

Mă chinui de cam o lună să mai scriu aici (mai ales de când Bubu mi-a atras atenţia că eu nu mai scriu). Eh, acum am şi despre ce.

M-am gândit eu acum 2 săpt să mă angajez iar(am stat cam 3 luni pe margine, am zis că-mi iau concediu de la muncă, mi-am permis, toate bune şi frumoase). Da’ banii s-au cam dus, şi iată nevoia. Nu încep de 24  de h să depun cv-uri că încep să fiu sunată. Primul loc unde am fost chemată a fost la un magazin de lenjerie intima pt muieri. Super, salar destul de mare deci..merg în probă. În probă s-au descoperit următoarele:

– bănuţii ăia nu erau aşa mulţi precum au zis.

– lucram 7 ore ( gen de la 9 la 17 sau de la 16 la 23 DEŞI mall-ul se închidea la 22)

– cam de 1-2 ori/ luna stăteai până noaptea (3-4) că trebuia să reamenajezi magazinu’

-Aveai pauză de juma de h ce o puteai lua după 4-5 ore de când ai venit.

– pipilică, mâncărică şi apuţă doar în pauza.

Am zis nu după cam 2 ore din ziua de probă.

Următoru’ părea desprins din basme. Agenţie de brokeraj, interviu mişto, salariu IMENS, training, tăte elea. Okay. Particip la trainingul de teorie, iau examenu’ şi dupaia văd că ne ia nenea ala, pe rând, în birou’ lui. Ajung şi eu (înaintea mea fusese un pseudo-româno-american, care ori era retardat ori..nu există altă explicaţie), hop ţop, mândră de mine şi începe:

„Ştiţi domnişoara Macoviciuc, aveţi potenţial mare. Următorul pas este cursul practic. Aveţi posibilitatea să vă angajaţi DOAR dacă veţi urma acest curs la noi, în val. de 400 ron”. 

Eu: „Păi şi spuneaţi şi de unu gratuit.”

El: ” Mda, există si acela, dar acela nu vă va aduce angajarea în cadrul firmei noastre”

Eu: „Păi nici dacă-s foarte bună?”

El: „Nu, nu. Doar acesta plătit cu 400 RON.”

Mi-a dat o foaie pe care scria doar atât „Curs practic – 400 RON”, si mi-a zis că mă sună a 2a zi să-i dau răspunsu’, Nah, următoarea zi i-am zis frumos că nu îs interesată în cel plătit şi dacă pot participa la cel neplătit. Răspunsul lui a fost următoru’:

„Păi nu ştiu dacă se ţine..”

Awesome. Merci. Pa. 

Următoarele zile au tot revenit cu telefoane să-mi amintească de „potenţialul uriaş” pe care-l am şi cum aş „rata şansa vieţii” mele. După 2 zile am încetat să le răspund la telefon.

Acum vine ăl mai fain. În aceeaşi săptămână primesc un telefon. Se prezintă, că lucrează la restaurantul x din mall(adică o tarabă ce o găseşti sus la foodcourt în mall) si că dacă mai sunt interesată. Nu mă încânta pe mine ideea de a lucra cu mâncare (mă scârbesc foarte repede), dar mi-a prezentat magazinu’ aşa frumos şi ea părea aşa simpatică, având căpuţu’ ăla mult mai mare decât trebuia, corpu’ fragil şi lipsit de viaţă, păru’ blond în ponytail. Mi-am zis că am nevoie de bani urgent, deci..where do I sign? După o zi îmi spune că tre să-mi fac analizele la Clinica X, şi va trebui să-mi cumpăr un recipient şi să merg acoloşa cu căcuţa în acel recipient şi în a mea poşetă. Eu, mergând şi înainte la clinica aia, ştiam că 6 analize ţi le termină în 10 minute, dacă-s toate cucoanele doctor prezente. Bineînteles că acol nu mi-au cerut probă de căcuţă, dar pe taxi mă gândeam ce glume bune aş putea face cu ideea de căcută-n geantă. Şi aşa am început eu lucrul acolo.

 

Eu fusesem angajată pentru o altă locaţie, care avea să se deschidă unde în perioada 18-22 oct. Eu, de pe 18 până pe 28, am făcut ‘practică’ şi am muncit în ‘restaurantul’ din foodcourt, că dincolo n-aveam chiuvete. Primele zile au fost groaznice d.p.d.v. fizic.  Ajungeam acasă flămândă şi fără poftă de mâncare, cu picioarele de 3 ori mărimea lor dar cu zâmbetul pe buze că lucram cu oameni faini, mereu pregătiţi cu câte-o glumă. Sefii păreau mişto, clienţii enervanţi, ce să mai vrei? Undeva dupa ziua 5 s-a dezlănţuit şi cucoana manager a mea. Avea chef de scandal că eu glumeam cu un coleg şi ea a auzit că glumim despre muncă. AŞA CEVA! Am trecut peste.

În săptămâna aia a început exploatarea. Ajuns la muncă la 6:50, forjat până la 13-14, vrut luat pauză-manager ţipat că nu, muncit, rezumat pauză de 30 min la 5 min de o ţigară, venit, muncit până la 4, vrut plecat acas nem putut, vrut plecat acasă la 5, manager făcut feţe-feţe, ajuns acasă, mâncat, dormit, trezit, mers la muncă.  Toată săptămâna am băgat ore extra si mă consolam cu gându’ ca se plătesc. Sâmbătă si duminică trebuia să fiu liberă, aşa că duminică m-am dus la lucru :)). M-a chemat pt că trebuia să tocăm legumele, a2a zi fiind deschiderea mult aşteptatei noi locaţii. Mergem la 18 să tocăm, ne lovim de niste muncitori care abiau puneau hota şi zugrăveau tavanu’. Clar. n-am tocat atunci, am facut curăţenie şi am ajuns acas pe la 23 şi ceva, cu taxi din banii mei. Ieri ne-am dus iar de la 6 şi ceva, 7 (dimineaţa), să tocăm că aveam deschiderea. Ajungem, vin şi ăi’ mai mari angajaţi şi şefi pocăiţi de la Cluj, se ţipă la noi că nu facem x sau y bine. La fel, am vrut să ies în pauză, mi s-a făcut scandal şi am fost târâtă din pauză pt că salata nu era pe tejghea, ci lângă. Am vrut să ies înapoi în pauză, am fost anunţată că nu pot să stau decât 10 min, ca avem clienţi. Plină de nervi, am dus ziua la bun sfârşit, după ce m-am rugat iar de managera să mă lase să plec acasă la o oră de la sfârşitul programului. 

s-a făcut şi ziua de azi. Începe bine, două înterviuri la două bănci, numa bine încadrate să ajung şi la muncă(la 11). La 10:55 plecam spre taxi când disperata mea managera începe să ma bombardeze cu mesaje şi telefoane că unde sunt, că am întârziat. Aşa că m-am dus acasă, mi-am scris demisia (la zi), am ajuns la muncă la 12, şi i-am înmânat-o cu un zâmbet larg pe buze astfel încât, de şoc, a început să mă convingă să rămân. Aşa am aflat că orele extra nu se plătesc, că îs cam naşpa că mi-am predat echipamentu’ nespălat şi că o să iau şi bani pe zilele astea lucrate acolo. Îmi pare rău doar de oamenii ăia magnifici cu care am lucrat, care au rămas şi sunt afectaţi de tirania şi prostia blondei cu ponytail.

Aşa că dragă D., ştiu că n-ai şanse să citeşti asta vreodată(deşi mi-aş dori din tot sufletu’ meu) dar eu tot îţi spun că eşti cea mai proastă cunoştinţă a mea, că pocăinţa nu te prinde, nu poţi să dai lecţii de măturat când tu nu ştii cum să pui mâna pe o mătură şi…rămâi acolo tătă viaţa..că de mai mult nu eşti în stare.

 

 

True story.

 

Nu-s ei mulţi da’ îs cu însemnătate.

După o mică recenzie în foldere de muzică uitată, am conştientizat(mai mult ca niciodată) că sunt mândra posesoare a unor ani cu sute de întâmplări ce-mi lasă sufletul agonizând(în dor). Mi-e dor de oameni şi de locuri, de momente şi alte momente, de anumite haine şi melodii, de anumite sentimente, de anumite ploi, de anumite mijloace de transport, de anumite cuvinte, de anumite senzaţii, dorinţe, vise, gânduri, poze, anumite băuturi, anumite dulciuri, anumit pachet de Vogue roşu, Am atâtea amintiri pe care le-aş povesti acum cuiva, atâtea încât ore întregi de acum le voi petrece uitându-mă la diferite poze, ascultând anumite sunete. Cred că am repetat cam mult ideea cu muzica… dar amintirile mele au o melodie în fundal.

Făcând această recenzie mi-am dat seama şi care mi-e cea mai mare dorinţă: să pot pune pauză timpului( doar atâta cât să mă văd trăindu-mi viaţa de până la 21 ani).  Sunt norocoasă şi bucuroasă c-am trăit tot ce am trăit. Sunt şi  fericită cu ceea ce mi-e dat să trăiesc acum şi am încredere mare şi-n viitor.

Pe scurt: nu sunt mai inteligentă sau mai proastă decât acum câţiva ani. Nu sunt mai norocoasă sau mai conştientă de sensul vieţii. Probabil nici mai matură nu sunt. Dar nu astea sunt lucrurile care definesc imaginea mea în oglindă, nu. Eu sunt roşcata care iubeşte pe cineva sau ceva.

* asta am ascultat în timp ce scriam:

 

Asta cam aşa e. Partea tristă e că nu ajung nici măcar cu scaun.

Acum puţin timp am fost întrebată dacă mai am blog, dacă mai scriu. Răspunsul a fost ‘da’ pentru ambele întrebări: da, mai am blog şi da, mai scriu dar nu am mai scris de mult pentru blogu’ ăsta.

Aşa că iată-mă, la aproape 2 ani de la ultimul post făcându-l să devină penultim.

Pe scurt, ultimii 2 ani:

* sunt studentă de cam 1 an juma’,  bucurându-mă de fiecare amărât de moment  departe de casă( asta nu-i chiar aşa. Uneori n-am bani.);

*am ajuns să apreciez mâncarea gătită mai mult decât o hârtie igienică soft, uşoară pentru poponeţ;

*am ‘explorat’ diversitatea chefurilor timişorene (de la lăutari, mândrele manele la breakbeat,neurofunk,darkstep şi, ofc, chefurile din cămine care includ melodii din fiecare tip de mai sus);

*am mâncat pufuleţi de foame (that’s right. Mămăliga cu salivă e mai bună decât nimic);

*am cunoscut prea multe persoane => am decis să renunţ la încercarea de a mai reţine nume;

*m-am reapucat să fac poze(şi cu asta mă mândresc);

*am regăsit cunoştinţe vechi + mi`am găsit rude demult îndepărtate.

Mai sunt de zis, dar îs prea multe. Să zicem că mutarea mea în Timişoara nu e tocmai cum mi-am imaginat-o acum 3-4 ani. E mult mai..ciudată şi frumoasă.

 

Acum chiar nu ştiu dacă cineva mai urmăreşte blogul ăsta. Nu ştiu dacă a aşteptat cineva să scriu iar aici sau dacă mai interesează ce scriu. Dar mie nu-mi pasă. Am să scriu. Cineva tot o să ajungă să citească, nu?

 

 

Nu am mai scris de ceva timp ..că nu ştiam ce. Mă seacă posturile cu ‘Crăciun Fericit’ / ‘An nou mai bun’.
Câcat.
Am avut nevoie de o săpt. şi ceva să imi dau seama că am intrat şi eu în 2010 ..şi să..îmi dau seama ce vreau de la 2010.
Începem cu ce a fost 2009 …de la început până la sfârşit :
*__anul în care am realizat ce înseamnă să iubeşti cu adevărat , şi nebuneşte. [aşa , mai pe la sfârşit]
*__anul în care am învăţat să accept ajutorul oamenilor , şi să mă deschid.
*__anul în care mi-am pierdut şi regăsit cea mai bună prietenă.
*__anul în care am văzut ce înseamnă a fi om.
*__anul în care am avut cele mai mari bucurii .
*__anul în care m-am simţit cea mia iubită ..dar şi în care am :cel_mai: suferit.
*__anul în care ‘viaţa’ a căpătat altă nuanţă.
*__anul în care m-am bucurat sincer pentru cei din jur , pt ei şi bucuriile lor.
*__anul în care m-am apucat de fumat 😐
*__anul în care am regăsit puterea de a colinda case în seara de ajun , şi de a sta trează nopţi întregi cu prietenii.
*__anul în care am sărutat şi am plâns în proporţie directă.
*__anul în care m-am simţit trădata , dar şi încurajată.
*__anul cu cele mai multe emoţii.
*__anul în care …mi-a fost cel mai dor , şi cel mai greu.
[revin cu un update când mai descopăr altele].
Îs multe , multe , multe. Pe scurt …e anul care m-a definit . Anul care m-a lansat în viaţa mea …Anul când mi-am dat seama cât iubesc Bucureşti-ul .
De la 2010 ..nu mă aştept decât să mă ducă la Bucureşti cu Bacu’ luat şi mândră studentă la teatru/istorie.
Pe voi toţi ..care mi-aţi fost alături tot anul ăsta vă iubesc. De acum pân’ …când mi-o trece 🙂

Mostre din 2009 :

Pentru că un kiddow mi-a adus aminte de ea, şi acum o perioadă o iubeam :

Pentru că don’şuara aproape-absolventă are dreptate [aici referindu-mă la tine , NuNuLe ] iar eu nu m-am mai atins de blog de …ceva mai mult timp , accept leapsă aia .

Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand:
„Apoi , ca un prestidigitator,în loc de iepure alb, scoteam la iveală o inimă singuratică”
[ John Fowles – Magicianul ]

Fara sa verificati, cat e ora?

7 făr’ de ceva minute

Verificati!
18:38

Cum sunteti imbracat(a)?
Tricou cu „Tabăra Viaţa” şi pantaloni scuurţi

Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?
Pagina mea de deviantART

Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului?
Olafur Arnalds ..Şi cred că tati a tras apa la baie : )

Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?
Uhm , mi-am luat ciocolată ..Azi .

Ce-ati visat ieri noapte?
Pe Robi îmbrăcat în rochie de mireasă . Sexy bitch .

Cand ati ras ultima data?

Azi , când îşi zicea Robi dumele zilnice.

Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti?
Multe multe multe poze .

Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?

Un bilet spre Bucureşti .

Care este ultimul film pe care l-ati vazut?

Ultimu’ episod din Gossip Girl se pune?

Ati vazut ceva neobisnuit astazi?

Nu : )

Ce parere aveti despre acest chestionar?

Bun când n-ai ce face. Da’ pe mine mă ascultă Mihoc mâine !

Spuneti-ne ceva ce nu stim inca
.
Nu merg la şcoală vineri că am tată înţelegător 😀

Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita?
Miruna !

Si daca ar fi vorba de un baiat?

Vlad .Cred.

V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?
Islanda FTW. După licentă.

Ce ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului?

„Nimeni nu suferă după tine !”

Daca ati putea schimba ceva in lume (in afara de politica), ce ati schimba?

Ignoranţa. Şi pe Băsescu.

Va place sa dansati?
:aww: Cam da!

George Bush?

: )

Ce ati vazut la televizor ultima data?
Criminal Minds.

Îi bag ăsta Ancăi , că şi aşa n-are ce face , şi bineînţeles că nici tu nu scapi , Alexa

Cred că ameninţarea asta i-ar face pe mulţi să mai pună mână pe o carte! La mine n-a mers , când eram mică , pe un motiv simplu : n-aveam câine!
Din seria urăsc-finalurile-fericite-dar-nici-alea-prea-nefericite-nu.mi-plac azi mă declar profund dezamăgită de Maitreyi. Da, ruşine mie , asta abia acum am citit.o . Dar cum să scrii ceva atât de drăguţ şi să-i bagi un final sec? De ce? În afară de asta e tare drăguţă, pe care n-am citit.o până acum că mi se cerea la şcoală. Niciodată n-am fost interesată de lectura pentru şcoală .Poate de asta am o antipatie ascunsă pentru Creangă si Eminescu .Dar e ascunsă , şi n-o prea fac publică.
Dacă până acum ceva timp mă mulţumeam cu o cafea bună şi un Emil Cioran,acum sunt însetată de lectură [nu în sensu’ că citesc chiat tot ce’mi pică în mână,dar,după ce citesc o carte bună mă simt tare urât că am terminat-o .Şi dacă n-am alta , în momentul acela, reiau cartea abia terminată].Aşa am făcut cu , bineînţeles, seria Twilight [Amurg]. (Daa. şi eu !) şi , cu ani înainte, seria Cireşarilor mult iubiţi de mine. Mult prea iubiţi,că mult l.am înjurat pe Chiriţă că n-a mai scris.Erau zile când , venind de la şcoală şi neavând Internet sau o pasiune pentru telenovele, mă puneam să recitesc faze care mi-au plăcut în special din capitolul 2 [„Castelul Fetei în Alb”] sau volumul 5[„Drum bun,Cireşari!”] .Aveam o pasiune pentru Ursu şi Lucia , mă amuza Dan şi îmi era antipatic tare tare Victor .Visam cu ei,trăiam cu ei.
Am sărit şi peste etapa cu „De ce fierbe copilul în mămăligă” sau „De ce iubim femeile” ,şi peste toate cărţile care-l conţin pe Che Guevara şi ajung azi , adolescentă în pragul vieţii să mulţumesc filelor mai noi sau vechi că mi-au deschis uşa , şi nu m-au lăsat să bat degeaba.

Librarie

Da! mă declar invisible pentru orice sirop , tableta sau pentru cine-mai-ştie ce-i-o-da-doctorului-prin-cap . De fapt , pentru ultima sunt offline!Totally offline .
De ce? Pentru că sunt încă răcită , încă obosită,încă dependentă de cafea şi,pe deasupra, am şi o ditamai durerea de măsea. Că doar se apropie 1 iunie , şi mă îndop cu dulciuri ..iar de vizită la dentist , să nici n.aud! Mă duc la dentist şi pe lângă durerea de măsea să mai capăt şi o durere de cap de la zumzăitu’ şi bâzâitu’ lui prin gura mea? No thanks . Nu pentru mine.Deloc pentru mine.Mai trist e că nu mă mai pot atinge de ciucalata aia cu stafide de pe masă.Şi cum absolut mor după stafide , asta e tortură!
Că tot se apropie 1 iunie [iar eu stau şi învăţ la franceză] mi-am adus aşa ,printre rânduri, aminte de ce se întâmpla la şcoală acum cam 2 ani -2 ani şi ceva.Cum ne agitam noi că Nea Iulică e veveriţă zburătoare, şi cum veveriţele zburătoare vor ataca Pământul , îl vor invada iar noi vom muri în chinuri groznice .Ce-i drept, ele încă nu şi-au programat invazia , noi suntem încă la şcoala , iar Nea Iulică se comportă ,în continuare, ca un spion trimis de veveriţe.Şi cum nimeni [CIA,FBI,NATO,UE,sau măcar ETA] nu investighează asta , de 2 ani am reuşit să ne acceptăm soarta , si să dăm uitării acest episod mult-prea-copilăresc pentru nişte elevi din a IX-a.Cert e că zilele astea m-au năpădit amintirile ..de acum mulţi mulţi ani ,sau luni,sau chiar zile.Câteva le-am împărtăşit Theei , la un „jeleu” , dar au rămas atâtea care zac în minte , şi nu le port spune nimănui.
Eh , le dau ignore.Sau aştept până mâine ,la şcoală. Acol sigur îmi dau drumu’ .

Şi că vă iubesc, vă dau asta :

xoxo,rox.

Şi asta am încercat să le tot zic oamenilor care ne puneau să stăm la „hai-să-simulăm-că-voi-toţi-luaţi-foc”.Noi azi TREBUIA[da, domnule director, trebuia!] să scăpăm la 12:50 .Mergem noi uşurel spre ieşire [ ne’am pierdut câteva minute [aka minutele care ne salvau] în faţa unui corcoduş [eu încercând să găsesc o creangă aproape de cei …1,83 ai mei 😛 şi NuNa oscilând între a se deplasa până la corcoduş sau a se lăsa bătută..], după care, şi mai uşurel mergem acum chiar spre ieşire.Ieşim de aprox 20 sec din curtea când auzim că toată lumea să se întoarcă.Domnul nostru director planificase pentru şcoală, în ziua când am până 1.Genial!Bineînţeles că am incercat să conving că joia, de la 1 la 2, eu nu ard la liceu! E imposibil.Sunt pe drum spre casă atunci!S’o lăsăm pe marţi de la 1 la 2, când am franceză. Atunci îmi doresc să ard.M-am resemnat şi am stat in faţa liceului , mâncând ce ei ziceau că’s visine nefăcute, şi ce eu îmi imaginam a fi corcoduşe.

A,da .şi sâmbăta asta e amânată.Pănă sâmbăta viitoare. La naiba !

Na iutub.postare :

xoxo,r0xza